Mediul înconjurător

Mediul înconjurător

 

Credem cu tărie că dezvoltarea durabilă este un imperativ şi nu o opţiune, respectul pentru mediu fiind una dintre valorile fundamentale ale E.ON.

Prin angajamentul şi implicarea tuturor angajaţilor, compania E.ON Gaz Distribuţie a primit certificarea pentru sistemul integrat de management al calităţii şi mediului. Am dezvoltat şi implementat o politică de mediu şi standarde prin care gestionăm aspectele legate de mediu. Pentru susţinerea protecţiei mediului, am decis să eliminăm unele activităţi cu impact negativ asupra mediului.

Campania "Protejează şi tu!"

Începând cu anul 2008, angajaţii au fost informaţi şi conştientizaţi cu privire la mijloacele de protejare a mediului înconjurător. Participăm la acţiuni de protejare a mediului şi de reciclare a hârtiei.

Hârtia rezultată din munca noastră zilnică este colectată în sediile E.ON în coşuri speciale şi apoi oferită reciclării, beneficiul obţinut fiind folosit pentru plantarea de copaci, pentru că suntem responsabili a oferi „ mai mult verde” mediului în care trăim.

Sus

© E.ON România S.R.L. 2015