Let's keep us all powered

Suntem 70.000 de angajați E.ON în toată Europa, care se străduiesc ca fiecare dintre noi să aibă energia de care are nevoie. Chiar dacă traversăm o perioadă mai dificilă, continuăm să fim cu zâmbetul pe buze și să dăruim energie, indiferent că o facem de acasă sau de la birou.

Iată ce spun câțiva dintre colegii noștri, despre această perioadă plină de provocări:

Nicoleta Bracci

Care este puterea ta în E.ON?

În E.ON mă bucur de privilegiul de a participa la selecția și recrutarea oamenilor faini care intră în companie și de a-i ajuta să se integreze cât mai bine, încă din primele zile.

Nicoleta Bracci

Ce te menține puternică în aceste momente?

Mă inspiră poveștile colegilor mei, rapiditatea și maturitatea cu care s-au adaptat acestei situații, dar și deciziile luate de companie în aceste momente dificile, care mă fac să mă simt safe și să simt că sunt acolo unde trebuie să fiu.

Ce te ține motivată pentru viitor?

Cel mai mult apreciez că am timp, începând cu cafeaua de dimineață, conversațiile cu familia și prietenii, activitățile fizice, hobby-urile. Pare că lumea s-a oprit puțin în loc, că am câștigat timp pentru noi și de acum depinde de fiecare dintre noi cum alegem să folosim aceste momente.

Tranziția de la munca la birou la munca de acasă a fost una rapidă și ușoară, în mare parte datorită tool-urilor pe care compania ni le-a pus la dispoziție. Cu siguranță această perioadă este una de referință din punct de vedere al adaptării la partea digitală.

Roxana Ciupe

Ce te menține ambițioasă acum?

Ceea ce mă menține ambițioasă și puternică sunt fetița mea și proiectele, siguranța și faptul că sunt implicată în activități zilnice. Acestea mă țin pe linia de plutire, îmi dau energie și mă fac să uit de ceea ce se întâmplă în exterior.

Roxana Ciupe

Care este puterea ta în E.ON?

În E.ON sunt responsabilă de activitatea de recrutare. Puterea mea, împreună cu a colegilor constă în a atrage oameni noi care să se asigure că experiența clienților este satisfăcătoare, iar faptul că interacționez zilnic cu diferite persoane, îmi dă o super energie.

Ce te menține motivată pentru viitor?

Apreciez totul mult mai mult acum și am învățat că trebuie și în mod cert mă voi bucura, de orice lucru mărunt pe mai departe. Voi profita de fiecare zi la birou, de interacțiunea cu ceilalți. Faptul că fac parte din echipa E.ON mă face să realizez, mai ales în această perioadă, cât de important e să ai sentimentul de siguranță, implicare și bineînțeles metode digitalizate, pentru a-ți putea desfășura activitatea.

Mihaela Danalache

Ce te menține motivată pentru viitor?

Ceea ce mi-ar plăcea să rămână pe viitor sunt ședințele zilnice cu echipa. Voi aprecia mai mult timpul petrecut cu colegii. Mă voi bucura de timpul petrecut în autobuz în drum spre birou sau casă, iar după-amiaza voi continua cu dezvoltarea abilităților culinare.

Mihaela Danalache

Care este puterea ta în E.ON?

Puterea mea în E.ON este să le confirm candidaților că CV-ul lor se potrivește rolului pentru care au aplicat, să le inspir încredere că putem deveni colegi și să îi ajut să-și dea seama de abilitățile lor.

Ce te ține menține puternică acum?

Ce mă menține puternică în această perioadă sunt ședințele de dimineață cu echipa. Colegii îmi dau energia de care am nevoie pe parcursul zilei. Apoi este cafeaua pe care o beau împreună cu mama.

Ce mă inspiră în fiecare zi este natura, pe care o văd de la fereastră. Am văzut cum au înflorit copacii, cum au apărut florile, cum își fac păsărelele cuib.

Gina Zahan

Care este puterea ta în E.ON?

Lucrez pe unul din cele mai critice departamente (Banking), ne logăm în fiecare zi pe diferite platforme bancare, avem cutt-off la plăți, deci tot timpul trebuie să fim conectați și să ne asigurăm că plățile sunt semnate la timp, dar și că procedurile sunt respectate.

Gina Zaha

Ce te menține puternică acum?

Faptul că familia mea este sănătoasă. Suntem izolați de 6 săptămâni și nu e ușor, dar sănătatea este cea mai importantă. Colegii sunt departe fizic, dar aproape sufletește, ținem legătura zilnic și grație tehnologiei putem discuta proiecte și chiar să ne bem cafeaua împreună.

Jonglând în această perioadă cu atâtea taskuri și roluri acasă (angajată, mamă, soție, gospodină) am învățat să fiu mai organizată, să îmi gestionez mai bine și mai eficient timpul alocat fiecărei activități.

Ce te ține motivată pentru viitor?

Lipsa libertății de mișcare nu m-a făcut decât să o apreciez mai mult, mă ambiționează ideea că vom trece peste această perioadă și vom aprecia infinit mai mult lucrurile simple, ieșirile cu prietenii, o cafea pe o terasă, o plimbare în pădure, libertatea...

Așadar... chiar suntem mai mult decât o companie de energie!

Cu drag,
Oamenii simpli, talentați și optimiști, din familia E.ON.