E.ON s-a alăturat campaniei “Economie la energie” și va susține lecții despre eficiența energetică în opt școli din trei județe

21.11.2019
  • Primele lecții au fost predate în școli din județele Iași și Vaslui;
  • Campania este inițiată de ANRE și se va derula în 30 de școli din nouă județe.
Școala Gimnazială din Popricani, Iași
Imagine: Lecție interactivă la Școala Gimnazială din Popricani, Iași

Echipe de voluntari din cadrul E.ON România au susținut astăzi, în trei unități de învățământ din județele Iași și Vaslui, lecții despre eficiența energetică în cadrul campaniei ”Economie la Energie”, inițiată de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), proiect care are ca scop stimularea interesului celor mici pentru îmbunătăţirea calității vieții, prin aplicarea de soluţii simple şi accesibile de economisire a energiei.

Astfel, elevii de la scolile gimnaziale din localităţile Laza și Zorleni (jud. Vaslui), respectiv Popricani (jud. Iaşi) au învăţat, în cadrul unor lecții interactive, despre importanţa economisirii resurselor, dar și despre măsurile pe care le pot lua în acest scop.

Închiderea becurilor la ieşirea din încăperi, scoaterea încărcătoarelor din priză dacă nu alimentează aparatele (telefoane, tablete etc.), închiderea aparatelor electromecanice de la butonul de oprit/ pornit, înlocuirea becurilor cu incandescenţă cu altele economice sau LED sunt doar câteva dintre sfaturile primite de copii pentru a consuma mai puţină energie în fiecare locuinţă.

Considerăm binevenită această acţiune de promovare a eficienţei energetice. Este important ca tinerii să utilizeze responsabil resursele energetice, contribuind astfel la protejarea mediului şi în acelaşi timp realizând economii financiare”, a declarat Ilie Radu, directorul Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din loc. Laza, jud. Vaslui.

În perioada următoare, lecții despre eficiență energetică vor fi susținute de voluntarii E.ON în alte șase şcoli din Muntenii de Jos (jud. Vaslui), Luca Cetăţuii şi Podu Iloaiei (jud. Iaşi), respectiv Floreşti şi Căpuşu Mare (jud. Cluj). Copiii vor afla, în plus, și despre regulile de siguranţă pe care trebuie să le respecte atunci când utilizează aparate sau echipamente alimentate cu electricitate sau gaze naturale.

Campania ”Economie la Energie” se desfășoară, în acest an, în 30 de unități de învățământ din mediul rural/urban din nouă județe ce acoperă toate regiunile de dezvoltare din țară. Anul trecut, ANRE a fost parteneră a Comisiei Europene în derularea Campaniei de conștientizare cu privire la utilizarea eficientă a energiei în locuințe, în scopul de a ajuta consumatorii casnici să-și reducă facturile de energie prin aplicarea unor sfaturi simple, fără costuri sau cu investiții minore. Având în vedere interesul manifestat pentru această campanie, ANRE a obținut acordul Comisiei Europene – DG JUST de a prelungi derularea acesteia în România.