E.ON susține ediția aniversară a festivalului TIFF de la Cluj-Napoca

22.07.2021

  • Din 2011, E.ON oferă, în fiecare an, surprize iubitorilor de film prezenți la TIFF;
  • La această ediție, cu sprijinul E.ON, celebrul dansator Sergei Polunin va fi prezent pentru prima dată în România, pe 29 iulie, la Castelul Banffy din Bonțida;
  • Proiecția de deschidere a festivalului va avea loc pe 23 iulie, simultan în 20 de orașe din țară.

E.ON România este alături de cinefili, susținând și în acest an Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 23 iulie – 1 august, sub umbrela #împreunăprinfilm.

Este o ediție aniversară, fiind 20 de ani de la lansarea festivalului, iar organizatorii au decis ca proiecția din deschidere să nu aibă loc doar în Piața Unirii din Cluj-Napoca, așa cum eram obișnuiți, ci și în alte 19 localități din țară. Festivitatea se va vedea, în paralel, pe marile ecrane din Alba Iulia, Arad, Bistrița, Borșa, Brașov, Criț (jud. Brașov), Florești (jud. Cluj), Iași, Lugoj, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighet, Târgu Mureș și Toplița.

TIFF 2021
“TIFF este un proiect de suflet al E.ON și suntem mândri să ne aducem aportul, de un deceniu, la realizarea unui eveniment al cărui renume a depășit granițele țării. TIFF înseamnă film de calitate, o întâlnire cu regizori, scenariști și actori celebri, dar și o rampă de lansare pentru tinerii care îndrăgesc arta. Ne bucurăm să vedem că numărul celor atrași de frumos, de emoție și de energia ce ne-o oferă un eveniment cultural de o asemenea amploare este tot mai mare”, spune Claudia Griech, Directorul General Adjunct al E.ON România.

Începând cu 2011, E.ON a oferit surprize de neuitat iubitorilor de artă, în cadrul TIFF. În acest an, alături de ceilalți susținători ai festivalului, vom face posibilă prezența, pentru prima dată pe o scenă din România, a starului internațional Sergei Polunin, ucraineanul fiind considerat cel mai talentat dansator al generației sale. Admiratorii vor avea ocazia să îl vadă live, la Castelul Banffy din Bonțida, pe 29 iulie, într-o reprezentație spectaculoasă și plină de emoție. E.ON sprijină și proiecția unui film în cadrul celei mai așteptate secțiuni a festivalului - Supernova – unde sunt prezentate filme de artă premiate la cele mai importante festivaluri internaționale de profil.

Surprizele nu se opresc aici, deoarece fiecare zi a festivalului va fi presărată cu evenimente, workshop-uri sau discuții tematice cu actori și regizori celebri, precum și cu rememorări din arhiva TIFF.

Adolescenții sunt așteptați să participe și ei la Let’s Go Digital!, un atelier de film destinat celor pasionaţi de film și fotografie. Iubitorii de filme se vor bucura și de un maraton de filme românești, un număr impresionant, 45 de titluri, dintre care 32 de lungmetraje si 13 scurtmetraje.

Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu 15 milioane euro numeroase proiecte de responsabilitate socială, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 322.500. Alături de educație, cultura este unul din pilonii de bază de implicare în comunitate pentru E.ON care a alocat, în această perioadă, proiectelor culturale 1 milion de euro.