Marţi, 13 iulie, învățăm să prevenim ghinionul!

13.07.2021

  • Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu susținerea E.ON și Delgaz Grid, organizează acțiuni de informare privind importanța respectării regulilor de siguranță;
  • Începând cu anul 2011, de fiecare dată când ziua de 13 cade într-o zi de marți, aceasta este dedicată Informării Preventive.

Pisica neagră este considerată de către cei superstițioși ca fiind aducătoare de ghinion, dacă îți taie calea. Iar despre marți încă se spune că este ziua celor 13 ceasuri rele. Dar ce ți se poate întâmpla dacă într-o zi de marți, care cade fix pe 13, îți taie calea o pisică neagră? Absolut nimic, nici marți și în nicio altă zi din an, indiferent de câte pisici îți ies în cale! Important este să respecți o serie de reguli simple și astfel vei preveni ghinionul! Este vorba, desigur, despre cât de important este să fii la curent cu măsurile și regulile de comportare specifice anumitor tipuri de risc, de la cele privind utilizarea echipamentelor și a surselor de energie electrică și gaze naturale, până la comportamentul pe care trebuie să îl ai în cazul unor incendii sau dezastre naturale.

Statisticile vorbesc de la sine. Numai anul trecut, în România, au avut loc 6.775 de incendii la locuințe ce s-au soldat cu 936 de victime, conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Cele mai multe dintre aceste incendii s-au produs din cauza coșurilor de fum defecte sau necurățate (31%), a instalațiilor electrice defecte (25%), sau a mijloacelor improvizate de încălzire. Așadar, nevoia de informare asupra riscurilor care decurg din nerespectarea unor astfel de măsuri de siguranță este una continuă, obiectivul fiind formarea unei culturi preventive care să ducă la diminuarea semnificativă a numărului de incidente. De aceea, E.ON și Delgaz Grid s-au alăturat și susțin campania Ziua Informării Preventive – Marți 13, lansată de IGSU încă din anul 2011.

Una dintre acțiunile derulate sub umbrela aceste campanii a avut loc, marți, 13 iulie, în Târgu Mureș, unde Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș a organizat puncte de informare și demonstrații practice despre cum putem preveni riscurile sau cum trebuie să ne comportăm dacă se întâmplă ceva neprevăzut.

Acțiuni ISU
Acțiuni ISU
Acțiuni ISU

Pompierii au explicat cum funcționează aparatura din dotare, au distribuit pliante cu reguli de siguranță privind utilizarea sigură a diferitelor forme de energie și le-au dat speranța celor mici că, într-o zi, și ei pot purta uniforma de pompieri, devenind la rândul lor eroi care salvează oameni aflați în primejdie.

A acționa preventiv este cea mai sigură formă de intervenție. Respectând doar câteva reguli simple ne putem salva agoniseala de-o viață și, mai important, putem salva viețile celor dragi. E important să fim un exemplu bun pentru copiii noștri prin evitarea improvizațiilor sau utilizarea aparatelor electrice defecte și prin montarea detectoarelor de fum și de gaz”, spune col. Călin-Ioan Handrea, Inspector Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș.

Astfel de acțiuni s-au desfășurat în întreaga țară, la nivelul tuturor inspectoratelor județene, acestea fiind susținute de E.ON și Delgaz Grid în baza parteneriatului strategic cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Acțiunile dedicate Zilei Informării Preventive, dar și campaniile de informare derulate începând cu anul 2012 când s-au pus bazele parteneriatului cu IGSU, au la bază realitatea cu care ne confruntăm: anual sunt înregistrate sute de victime ale incendiilor în locuințe. Situațiile, multe din ele tragice, ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost ascultate și puse în aplicare  sfaturile și recomandărilor venite de la specialiști.

Acţiunile de informare preventivă au fost desfăşurate sub sloganul “Preveniţi Ghinionul!” pentru a atrage atenţia asupra acelor incidente care pot fi cu uşurinţă prevenite dacă sunt respectate câteva reguli simple şi care, în caz contrar, pot provoca adevărate tragedii.

În afara punctelor de informare organizate în spații deschise din întreaga țară, cu respectarea regulilor de siguranță impuse de autorități, în perioada 06-27.07.2021, susținem difuzarea spoturilor audio şi video privind riscurile la care ne expunem atunci când recurgem la improvizaţii la instalaţiile electrice dar şi materiale despre importanța detectoarele de fum sau gaz în prevenirea incendiilor. Acestea vor fi difuzate pe mai multe posturi de radio și de televiziune cu acoperire naţională.

Informaţii valoroase privind utilizarea responsabilă a energiei sunt disponibile pe pagina de Facebook și contul de Instagram “România Sigură”, actualizate zilnic de specialiştii E.ON, Delgaz Grid şi IGSU. Pagina de Facebook “România Sigură” a adunat o comunitate de peste 28.000 de fani, şi conține sute de postări cu informaţii şi sfaturi utile privind siguranța ta și a familiei tale.