Educăm noua generație

Încă din anul 2009 am început lecțiile despre energie și siguranță în instituțiile de învățământ din comunitățile în care noi activăm. Până în prezent am reușit să ajungem în peste 600 de școli și grădinițe, contribuind astfel la educarea a peste 25.000 de copii și elevi.

Credem că educarea și responsabilizarea celor mici sunt esențiale pentru a avea un viitor mai sigur. Am dezvoltat o serie de materiale și jocuri interactive prin care transmitem copiilor și elevilor cum să fie în siguranță în preajma diferitelor surse de energie, dar și cum pot contribui la un mediu mai curat printr-un consum eficient de energie. 

Materialele și lecțiile sunt adaptate ciclului primar și gimnazial și urmăresc educarea elevilor cu privire la sursele de energie, distribuția gazului și a electricității și mai ales cum pot fii în siguranță în preajma acestora. Și pentru că e important ca cei mici să înțeleagă că energia provine atât din surse regenerabile cât și neregenerabile lecțiile noastre cuprind și sfaturi privind consumul eficient de energie.